Când am ajuns prima dată în Istanbul, eram în extaz.
Mi se părea că am aterizat într-un film: muezinul se auzea peste oraș, mirosea a cafea turcească și a covrigi proaspăt copți, iar Bosforul strălucea ca-n pozele de pe Instagram.
Ce nu mi-a spus nimeni (și ce am aflat pe pielea mea) e că Istanbulul are două fețe — una fascinantă și una care îți golește portofelul mai repede decât apuci să zici merhaba.
Era seară. Mă plimbam singur pe lângă Marele Bazar, obosit dar fericit.
Un tip foarte simpatic m-a abordat în engleză:
„Hey my friend, you want to see a real local bar? No tourists!”
Cum să refuz? Voiam fix asta — o experiență autentică.
Am mers după el pe niște străduțe luminate slab, am ajuns într-un bar mic, dar elegant. Fără meniuri. Fără prețuri.
Am comandat două băuturi. Am râs, am povestit despre România, despre fotbal, despre orice.
Apoi a venit nota.
1.800 de lire turcești. Aproximativ 100 de euro.
Când am ridicat privirea, „prietenul” meu nu mai era acolo.
Camerierul mă privea calm și aștepta să plătesc — cash only.
Niciun scandal, nicio discuție. Am plătit. Ce era să fac?
A doua zi, am învățat lecția a doua – taxiurile „cu surprize”
Am zis că o să mă revanșez cu o zi liniștită. M-am urcat într-un taxi să ajung la Moscheea Albastră.
Drumul trebuia să dureze 10 minute. După 30 de minute eram tot în trafic, în cerc.
Când am întrebat de ce, șoferul mi-a zâmbit:
„Big traffic, my friend. Very big traffic.”
La final, nota: 350 de lire.
Am descoperit apoi că mersul normal costa… 60.
Evident, nu pornise aparatul.
În fața Hagiei Sophia, un tânăr m-a întrebat politicos dacă vreau să aflu „povestea adevărată” a clădirii.
Am zis da — părea pasionat și vorbea perfect engleză.
După 15 minute de explicații fascinante, scoate un card și zice:
„I work for donation. Maybe 200 lira for my time?”
Am zâmbit amar. Altă lecție: nimic nu e gratuit în Istanbul.
Povestește-ne despre vacanta ta și inspiră mii de alți călători! Publica articolul tau la rubrica MyTrip de pe site-ul Tripvola.
Mihai
