Un român filmat la furat în Florența a stârnit reacții puternice în mediul online, după ce a fost surprins în timp ce ar fi încercat să sustragă un obiect din rucsacul unor turiști. Bărbatul a fost urmărit și confruntat, iar reacția sa, exprimată în limba română, a făcut ca imaginile să devină rapid virale pe rețelele de socializare. Imaginile au fost publicate pe Instagram și au generat numeroase reacții în mediul online, mai ales după momentul în care bărbatul a fost confruntat de un turist.
Pe contul de Instagram „firenze_pickpocket”, un influencer care urmărește și filmează hoții de buzunare din Florența, au fost publicate zilele trecute imagini cu românul surprins în timp ce ar fi încercat să fure din rucsacul unor turiști.
Filmarea îl surprinde pe bărbat în timp ce se apropie de turiști și încearcă să ajungă la bunurile acestora. După ce este observat, acesta este urmărit de persoana care filmează.
Potrivit imaginilor publicate pe același cont, aceasta nu ar fi prima dată când bărbatul este surprins într-o astfel de situație. Pe pagina influencerului apar și alte filmări în care acesta ar fi implicat în tentative similare de furt.
Român filmat la furat în Florența. Ce i-a spus turistului care l-a prins
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?”
Momentul care a atras cel mai mult atenția este cel în care bărbatul este confruntat de turistul care îl urmărea. În loc să se retragă în liniște, acesta reacționează în limba română și îi spune:
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?”
Replica a stârnit numeroase reacții în mediul online, iar comentariile au fost împărțite între cei care au condamnat comportamentul bărbatului și cei care l-au felicitat pe cel care a intervenit.
„Cum este posibil ca anumite persoane să fie încă în libertate?”
Administratorul contului susține că bărbatul nu ar fi la prima abatere și afirmă că l-ar fi întâlnit personal în mai multe rânduri.
Potrivit acestuia, românul ar fi fost oprit de carabinieri în trecut și chiar prins în flagrant, însă, în ciuda acestor intervenții, acesta s-ar afla din nou în libertate.
„Dar cum este posibil ca anumite persoane să fie încă în libertate? Slavă Domnului, de câte ori nu l-am prins personal și de câte ori nu l-au oprit carabinierii, l-au prins chiar și în flagrant. Și totuși, încă o dată, este liber”, a scris autorul postării.
Acesta și-a exprimat nedumerirea cu privire la legislația italiană și la modul în care sunt gestionate cazurile persoanelor suspectate în mod repetat de furturi.
„Eu chiar nu mai înțeleg legea italiană”, a mai transmis acesta, susținând că, în astfel de situații, responsabilitatea nu ar trebui pusă exclusiv pe procurori și judecători.
Critici la adresa autorităților
Autorul postării consideră că și politicienii ar trebui să intervină atunci când legislația nu reușește să îi împiedice pe cei care comit în mod repetat infracțiuni să revină pe străzi.
„Noi, cetățenii, îi atacăm uneori pe procurori și judecători, dar poate ar trebui să ne amintim că și politicienii trebuie să schimbe legile atunci când acestea nu reușesc să-i oprească pe cei care comit infracțiuni în mod repetat”, a mai scris acesta.
